„I speak Romanian, what's your superpower?”

Am fost trimis în Gulag.

M-au chinuit, mi-au istovit seva existenței într-un lut uscat. Apoi m-au închis în celulă. Pe ușa de fier mi s-a scris cu slove de foc: Condamnat. Acolo nu-mi spunea nimeni pe nume/ Treceau sutele de ani la întâmplare/ Acolo eram a la un oarecare/ Și-apoi cădeam iarăși în bezne postume. Mă scufund în timpul labirintic din care vreau să ies; să ies din timpul profan și să trec în cel sacru. În acest timp, îmi ieșiși în cale, o tu, suferință, dureros de dulce... m-au chinuit acolo, mi-au bătut păcătosul meu trup plin de sânge. Am alergat pe mare, am cerut un nou trup pentru trecătorul meu. Mă rog și acum: dați-mi un trup voi munților, mărilor, să-mi descarc nebunia în timp. Și de-aș zări măcar o frântură de stea,/ ce fiară-i veșnicia, ce fiară/ i-aș cere să-mi dea un capăt, un capăt de sfoară, și de milenii să mă spânzur cu ea.

Pentru că m-au chinuit. Mi-au schimbat identitatea și nu știu de mai sunteți cu mine în aceeași armată. Pentru că voi n-ați fost cu noi celule, voi n-ați plâns în palme, fierbinte,/ străpunși de cuțitul trădării. Sub cer fără stele, în drum spre morminte/ voi n-ați dus povara durerilor sfinte/ spre slava și binele țării. 

Am crezut că sunt înfrânt. Ah, trecătorul meu trup, am întrebat dacă, la împământenirea lutului, aș fi putut lacrimile oamenilor din jur să le dobor. Spuse corbul: Nevermore.

La război, fusesem supus unei lupți dramatice, groapa căruia dicta nu spre o revenire în Ithaca, ci spre o amestecare a ceea ce numim noi popoare. M-au condamnat (fără dragoste!) la semănarea unor ierburi străine pe lutul propriu.

Și-atunci i-am spus pământului meu: Decât să samăn astfel de iarbă peste propria-ți haină, mai bine o fumez. Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Limba Noastră Românească!