De ce să ieșim la vot.

      Astăzi o să discutăm despre puterea omului.

Să iei o frunză, s-o arzi în fum și-apoi să ieși pe scenă, lângă un lemn vertical, ca să-ți scurgi talentul. De facto, ieșim cu toții pe scena vieții (Ah! Irepetabilă scenă a vieții!) și ne dăm oameni.

      Conform unei muzici ce deja mă orientase și mă obligase să ies la această luptă, am semnat un pact cu pacea, ca să nu mă ard în nesimțirea și în fumul politic de aici.

După un lirism așa mai alintat în ale necuvintelor, zic eu, sau chiar ordinar, ader la dosarul stănescian, pentru că vreau, vreau să citez aici o „transfigurare a naturii gândirii în natura naturii”. Vreau „să împrimăvărăm [Moldova] cu o toamnă”, cu o toamnă plină de substanță și voturi.

      Ieșim la vot. Or, îi spunem pământului nostru (care ne încălzește, ne așteaptă cu drag, săraci sau bogați, așa cum suntem, curați sau murdari, cu dragoste sau fără, cu daruri sau fără, cu patriotism sau cu anarhie, cu bunătate în suflet sau o bucată de invidie de aia de înaltă calitate, fie că suntem rasiști sau nu, bărbat sau femeie) că vrem să devenim niște resemnați. Și călcându-l în picioare zi de zi, te duci să dai jos cortina și să te bucuri de chaosul de după ea. Pentru că după cortină nu a fost și niciodată nu va fi ordine, chiar și ordinea sferelor, dacă vreți, își are chaosul său (armonia universală, după cosmologia definită de Pitagora). Astfel, refuzi să ieși pe scena vieții, pentru că ți-e frică,
ți-e frică de viață, ți-e frică să alegi pe cel care o să te „conducă” (!). Pentru că, de facto, asta și facem când ieșim la vot. Ne subordonăm oarecum unui sistem politic democratic, în care avem dreptul politic de a vota, de a alege pe cei care vrem noi (simplu). Dacă nu vrem asta, atunci haideți să ne apucăm de a scrie o listă cu problemele țării și să o vrem rezolvată, dar să nu participăm la asta.

       De cealaltă parte a lirismului expus mai sus, vedem refuzul de a ieși la vot, din două motive: Indiferența sau circumstanțele speciale (ultima nu se analizează). De facto, e un singur motiv.

După poveste, să trecem la axa concretă a acestui subiect.

      Critica arhetipală are la bază ipoteza lui C.G.Jung despre inconștientul colectiv. (Există două tipuri: individual și colectiv). În zona inconștientului colectiv, se depozitează toate experiențele tipizate, generale ale umanității, sentimentele psihice ancestrale, reprezentările colective. Un fel de standarde instituite în rădăcina rădăcinilor unei societăți, din cadrul cărora rezultă, ulterior, stereotipurile. Și dacă, revenim la nonconformism, vom pune în evidență și efectul de turmă.

Avem inconștient colectiv – stereotip – efect de turmă.

      De obicei, revoluționarii și nonconformiștii sunt luptătorii, căci, prin definiție, ei nu adoptă seva prozodică a copacului bătrân, bătrân (chiar dacă se conduc după aceasta), ci pe baza acestuia, contribuie la Renaștere. [A se considera copacul bătrân ca regimul socio-politic vechi]. De ce pe baza acestuia? Pentru că aici ne naștem, pe această platformă, pe care ulterior o vrem schimbată. E vorba despre origini, la care revenim mai târziu. Mai mult, aici se pune accent pe renașterea națională care zămislește [a se utiliza verbul la prezent], prin istorie, limbă, popor, conștiința națională. Ideea în sine este de a ajunge la un compromis dintre conștiința națională și popor ca unitate individualistă, la o armonie, dacă vreți, care să ne motiveze să ne bucurăm de suveranitatea noastră. Oamenii cer lumină și drepturi politice (!). După ce le au, or dau cu piciorul, or le valorifică. Eu zic că ar trebui de instituit un fel de „pentru văzduhul tău liber de mâine,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!” de sorginte gyriană [aici]. Este vorba despre actul hotărârii și luminare, ultima fiind „ieșirea omului din starea de minorat a cărei vină o poartă el însuși” (Kant, Immanuel, Beantwortung der Frage: Was ist Aufklärung [Ce este luminarea?], 1784). Dacă nu ieșim la vot, nu există așa-numiții „vinovați” luat ca și calificatif de sens propriu, ci mai degrabă, ar trebui noi înșine să ne considerăm vinovați. 

      Dacă acesta pare un lucru vag, atunci el este important, („Lucrurile vagi sunt lucrurile cele mai importante”, Liiceanu, Gabriel, „Despre limită”, Ed. Humanitas, București, 2009). Poate că nu ar trebui  să considerăm asta 100% aplicabil, căci după cum știm, și cărțile sunt niște redări subiective, uneori.

O să dau un exemplu relevant ideii de vag: un text scris probabil, pe timp de încordare, mi-a fost declarat, cu toată vivacitatea unei voci de specialist ca fiind vag. De aici s-a născut asta (a se accesa (sau nu) linkul http://tv7.md/ro/social/au-fost-desemna-i-olimpicii-la-limba-i-literatura-romana-din-acest-an/). Pentru ca apoi să spun că vă mulțumesc pentru această declarație, înecată în trudă. 

Așa o încheiere: „Nu dor nici luptele pierdute/ nici rănile din piept nu dor/ cum dor acele brațe slute/ care să lupte nu mai vor.” (Gyr, Radu, „Îndemn la luptă”). Aici găsiți poezia în întregime. 

În conformitate cu hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 81 din 28.05.2014, alegerile parlamentare în Republica Moldova vor avea loc în ziua de duminică, 30 noiembrie 2014.