De ce să preferăm caracterizarea personajelor

     De ce e bine să conștientizăm utilitatea exercițiului (bun sau rău, ușor sau dificil) de caracterizare a personajelor literare, propus în corelație cu dorința arzătoare a ceea ce se numește curriculum și capacitatea liceenilor. Dincolo de faptul că, aparent, poate părea un exercițiu de umplutură a tiparului cu note, acesta dezvoltă omul din noi.

     Conform graficului (imaginar) de analiză a acestui exercițiu, el reflectă, cu certitudine, dorința unor oameni. Și prin dorință, evoc curiozitatea oamenilor de a cunoaște cât mai multe despre alți oameni. Este vorba despre abilitatea de a „citi” oamenii. Pentru că omul din fața noastră arată totul. Nu avem nevoie să căutăm prin bârfe sau prin presă (uneori!) – era aici o propoziție elegantă precum că atâția oameni frumoși trec pe lângă noi și noi îi considerăm pe alții, drept oameni frumoși, propuși de către presă (întrebarea cu presa e alta și, printre altele, e foarte dură). Avem nevoie să căutăm în ochii, vorbele și acțiunile omului. Aceste 3 coordonate ne oferă ceea ce căutăm.

     O să fac aici o corelație bazată pe un exemplu.

1. avem părerea noastră,

2. avem bârfele

3. și omul din fața noastră.

Există o probabilitate foarte mare că unii oameni nu și-au făcut o părere proprie despre un om, apelând la realitate, dar aderă, cu ardoare, la bârfe, de arde focul în vorbele-i necunoscutului. Acest moment se produce în contextul în care omul nu este încrezut, pentru că dacă ar fi încrezut, apoi nu ar cumpăra bârfe. Să zicem că acestea se dezvoltă necontenit, nemaioprindu-se pe la semafoare. O altă ipoteză ar reflecta legătura dintre primul (părerea proprie) și al treilea element (omul din fața noastră). Aceasta este legătura perfectă, chiar dacă are limite interne și externe (eseul „despre limită” semnat Gabriel Liiceanu). Prin urmare, avem perfectul tablou care ar cânta adevărul despre un om. Drept exemple, menționăm ceea ce se numește gesturi, vorbe și acțiuni. Ce ne mai trebuie altceva decât realitatea omului din fața noastră?

     În cadrul lecțiilor de limba română, noi avem de caracterizat personaje, vrem sau nu vrem, o facem sau nu o facem. Depozitând în conștient această tehnică metodologică, de ce nu, noi dezvoltăm abilitatea de a descrie personaje din opere literare. Astfel, putem, perfect, caracteriza omul din fața noastră, nu pentru ca să turnăm la vecini bârfe (!), da pentru ca noi să știm cum să alegem oamenii. Oamenii îi alegem după noi, așa ca să curgă în noi și în inima noastră. În acest sens, exercițiul de caracterizare a personajelor literare este unul bun, după mine, în cadrul dezvoltării abilității mintale (cred) în caracterizarea personajelor literare or a celor de pe scena vieții (vorbesc despre o caracterizare internă, în noi și pentru noi, nu externă, pe la vecini și în mahalaua noastră). Este vorba despre respect. Cam așa.