Scrisoare către Moldova

Moldova, mai poți? Mai reziști?

Cum e să fii închisă-n celule murdare? Cum e să fii alungată din propria ta patrie? Și cum e să te simți pe cale de a fi vândută?

Cum e să te simți când jefuitorii Moldovei mele, ajung cu faptele lor până în măduva oaselor? Fără milă, pășesc între coaste, te fură, te vând, te cumpără cu 150 de lei murdari și un baton de salam. Cu obrăznicie, te fură, Moldova mea, te sfâșie, Moldovă! Îți leagă lanțuri, îți desfac pământurile și-ți calcă-n picioare firul tău de iarbă.

Noi suntem poate cea mai săracă țară din Europa, suntem săraci pentru că nu avem un sistem judiciar, educațional, medical fără corupție. Noi suntem săraci în clasă și cultură politică, săraci în rezerve cu lemne de foc pentru bătrâni sau tineri de la sate. Noi suntem săraci în munți, în mări, în resurse naturale. Dar suntem cei mai bogați sufletește. Moldova mea, întreaga diasporă s-a deșteptat, s-a ridicat și te-a votat. 

Eu nu vreau să fac declarații stufoase ca să laud poporul. Dar trebuie să știi că peste hotare, lumea te iubește, lumii îi pasă de tine, îi pasă de dorul mioritic, de prosopul și sarea împreunate la început de drum. Diasporei îi pasă de lutul uns pe case cu osteneală și chin, îi pasă de  fântâna de la poartă care a secat și nu mai dă apă de la atâta nedreptate. Diasporei îi pasă de cuptorul tău moldovenesc, de bătrânii de la poartă, în ochii cărora citești tristețe.

Îți vine să plângi când auzi că ai alungat de acasă tineri, ai destrămat familii și ai furat din tinerețea altora. Ai despărțit frați și surori și nu m-ai lăsat să învăț acasă alături de părinți și familie.

Îți vine să plângi când vezi mâinile muncitoare, ostenite, care semnează pentru votul și viitorul tău, spunând cu voci tremurătoare „poate o fi ceva bun în țara asta”.

Pur și simplu tac și îți scriu această scrisoare.

Și tu alergi, te zbați pe un teren furat, amăgit, alergi să ceri mărilor să te lase în legea ta. Alergi către munți care, știi bine, o să tacă ca niște idioți, să ceri putere. Alergi să îți întrebi rădăcinile când îți vor face dreptate în al tău colțișor.

„Spuse corbul: Nevermore.”

Tu nu înțelegi că eu te iubesc? Tu nu înțelegi că patria mea ești tu și doar tu?!

Eu te rog, te rog să nu „plângi în palme fierbinte”, să nu închizi zăvoarele, nu lăsa strunele podgoriilor să plângă „toate lung şi prelung”.

Pentru că Moldova, tu poți, reziști și vei lupta până obții victorie!

Cu o deosebită considerațiune,

unul dintre cetățenii tăi din diasporă